Panteonul – impresie

26 aprilie 2011

Panteonul – impresie

2002 Italia - Panteonul - exterior

Italia, 2002, toamna. Am şters-o în excursie, singur, singurel, adică eu şi încă 50 de autobuzişti, în cea de a doua ţară pe care îmi doream s-o văd, Italia. De aici veniră şleahticii lui Traian, cei ce nu ştiau să meargă decât pe drumuri pavate şi să doarmă în castre aranjate ca nişte apartamente de pe vremea aceea. Cu armuri pe ei, cu scuturile făcute „broască” deasupra, cu carele cu mâncare, băutură şi femei după ei. La război ca la război. Maşinile de război romane se mişcau în jurul Mediteranei, „Mare Nostrum”, ca nişte omizi uriaşe, ce ingurgitau state poate unele posedând mai multe cunoştinţe decât ei, dar neavând organizarea, marea invenţie romană. În urma lor aceste omizi lăsau drumuri ce se păstrează şi azi, după douămii de ani şi dealungul lor, puzderia de orăşele de toate mărimile, în care se vorbea o singură limbă, latina, într-o mulţime de variante, în funcţie de unde veneau legionarii şi cu cine se încuscreau prin ceea ce a devenit Imperiul Roman. Acum Ionescu, Cornelius după botez se pare, cu toate că nu îşi aminteşte deloc scena, a ajuns să inventarieze ce se mai poate, după aste 2.000 de ani.
Prea multe nu. Doar Panteonul. Construcţie minunată, pentru a cărei concepere par să fi fost necesare nişte mii de ani de încercări. Dar nu. El s-a născut în anii 27-25 îen, părinte cunoscut fiindu-i magistratul Marcus Agrippa, pentru victoria asupra lui Antoniu şi asupra Cleopatrei. A fost botezat Templu al tuturor zeităţilor greceşti. Nenorocul a dat peste el şi în anul 80 a ars tot, dar Hadrianus, cel ce a fost de multe ori în interes de servici în Dacia noastră, l-a reconstruit în anul 125, spunându-i cu modestia ce-l caracteriza, Templu al tuturor zeităţilor cunoscute. În mijlocul templului se aduceau jertfe prin ardere, fumul ieşind prin „oculus”, gaura din acoperiş. Dar au venit vremuri mai grele. În 346 se interzice în imperiu orice alt cult decât cel creştin iar în 356, deci doar zece ani mai târziu, se ordonă închiderea tuturor templelor. Nu sunt dărâmate deocamdată, aşa că în 408, existând atât de mult spaţiu construit şi neutilizat, se permite folosirea lui în scopuri administrative. Panteonul era însă prea mare, a rămas doar în grija cerşetorilor până în 609, când Împăratul Focas îl cadoriseşte cu el pe Papa Bonifaciu al IV-lea, care se grăbeşte să-l transforme în biserică. Bineînţeles că avuseseră alţii grijă să fure tot, statui, aurării, acoperişul, tot ce era de metal. Ca şi în Bucureşti.



Panteonul - oculus-ul



Noroc că încă nu se inventase betonul armat, altfel n-ar mai fi rămas beton peste beton. Căci din beton este construită cupola, adică de fapt din ciment cu tuf vulcanic şi cu piatră ponce, ca să fie cât mai uşoară. La scăderea greutăţii cupolei contribuie şi oculus-ul de 9 metri diametru, prin care, umblă vorba că nici nu ar intra apa. Nici chiar aşa. Când sunt uşile mari deschise, ceea ce se întâmplă mereu, se asigură un tiraj cu găuroiul de sus, apa fiind în parte deviată. Apa intră totuşi sigur, când am fost acolo, se vedeau scurgerile pe tavan, iar mijlocul sălii era ud bine. Nu prea arată a biserică, cu toată străduinţa creştinească de a-l împodobi cu tot felul de farafastâcuri de bronz sau de aur. Plus decoraţiile sculpturale ce au fost adăugate pe margine. Dar tot cu Circul Foamei din Pantelimon seamănă. Dacă ar fi pusă la ars acolo în centrul circului câte o vrăjitoare vopsită blond în fiecare lună, să vezi ce de turişti s-ar fi înghesuit. Pe când aşa, doar pe afară erau vreo trei, patru turişti, autohtoni sau mai curând nordici ce-şi făceau siesta de după micile injecţii cu droguri, probabil montaţi acolo să poţi face o poză originală cu viciile capitalismului. Ca să nu mai vorbim de bătrânul ţigan care freca o vioară şi se plângea că turiştii fac poze cu el în loc să-i paseze o monedă de doi euro. Dar că oricum înapoi nu se mai întoarce, şi-a adus aici toată familia, mari şi mici, de zece ani, de nici nu mai ştiu româneşte, că de ţigănească nici nu putea fi vorba. Viaţă grea. Dar au de toate, pe gratis. Legume, fructe, pui proaspeţi după ora 16, îmbrăcăminte, plus ce mai găsesc pe la turişti. Şi mai e şi cald. Nu, nu, înapoi nu mai vine nici unul.