La Marea Meteoră

8 martie 2011

La Marea Meteoră

Am ajuns prima dată la Marea Meteoră în 2002, în iunie. Dacă ar fi fost după mine, trebuia să vin puţin înainte de 1344, când tinerii pe atunci, Atanase şi Ioasaf, venind ei de la Muntele Athos, şi-au găsit şi ei aici muntele lor. În câţiva mai mulţi ani, până în 1388, au reuşit, bineînţeles că nu singuri, să ridice Marea Lavră a Meteorei. Le-au trebuit cam multe, accesul nefiind deloc lesnicios. Până şi acum, oricât de tânăr ai fi, tot trebuie să faci câteva popasuri urcând treptele cele fără de număr. Există încă din 1520 un lift cu o plasă, pentru materiale şi pentru schilozii şi moşii ce n-au ce face şi vor să se închine tocmai aici sus. Liftul este pus în mişcare de doi popi ce dau la o roată aşa cum ai scoate apa dintr-un puţ. Dar puţul acesta are 250 de metri, aşa că cei doi popi, care pesemne că sunt schimbaţi destul de des, trebuie să fie din cei mai tineri şi mai sufletişti, aşa, cam ca guvernatorul Californiei, cu muşchii pe dinafară.
Pentru Înălţimile lor şefii Lavrei s-a construit recent un teleferic, mai curând o ladă, se urcă de jos pe nişte fire, cu ajutorul unui motor electric de astă dată. Au ceva curaj popii care urcă, câte doi, câte doi, lăsându-se în voia otgoanelor şi a scripeţilor. Căci din altă parte n-are cum să le vină ajutor la o nevoie. Mare lucru şi credinţa.
În muzeul Lavrei, fosta trapeză a mânăstirii, se păstează bine capetele celor doi întemeietori, gust îndoielnic după mine, aşa cum am văzut la Mânăstirea Dealu de lângă Târgovişte, pus într-o vitrină capul lui Mihai Viteazu, cu un text scris cu litere chirilice în frunte, nu mai ţin minte exact, dar era ceva în genul “Acesta este capul lui Mihai Bravu”. Am auzit că i-au găsit după 1990 o altă locaţie, sper că mai demnă. Dar aici, poţi admira în continuare căpăţânile ctitorilor şi ale urmaşilor acestora – în funcţii, probabil nu şi în ADN. Ba poţi găsi şi de cumpărat câte ceva, ca să nu pleci cu mâna goală.
Prospecte, cruciuliţe, albume, în multe limbi. Întreb aşa într-o doară pe popa care le vindea
- În româneşte aveţi albume cu Meteora?
- Sigur că avem. Ia uitaţi aici.
Şi îmi scoate vreo 3 – 4 albume, cu Meteora, cu Macedonia, cu Thessaloniki, cu Grecia, toate frumoase, lucioase şi devreme acasă.
- Uite că nu le văzusem.
- Sigur că nu le văzuse Românescu, doar le-am scos de dedesubt.
- Dece nu le puneţi aici sus, să le vadă lumea.
- Lumea din România nu cumpără.
- Ei, nu, Greculidis, nu ştiţi voi să le vindeţi.
- Uite cine mă învaţă pe mine să fac comerţ.
- Dar mata eşti român?
- Nu Românescule, sunt grec sadea. Dar m-am născut în România la tine. Tata era comunist şi de frică a fugit la voi în România, credea că e mai bine. Ce a căutat aia a găsit. Bine că ne-au dat voie să ne întoarcem aici.
Am cumpărat 3 cărţi.
- Mulţumesc Greculidis, dar de ce te-ai călugărit ?
- Nu m-am călugărit de loc. Asta este uniforma.
Ne-am despărţit cu simpatie şi cu două zâmbete. Unul al lui Greculidis, altul al lui Românescu.

Un munte pentru fiecare