La Viena, la Muzeu – impresie 2008

14 decembrie 2011

La Viena, la Muzeu – impresie 2008

La Viena, la Muzeu – noiembrie 2008

Acolo pe Burgring unde toate autocarele cu români îşi varsă pe trotuar marfa, nu se poate să nu te împiedici de Maria Tereza, stând de atâta timp, din 1887, pe tronul ei din Parc, având în stânga Naturhistorisches Museum iar în dreapta Kunsthistorische Museum. Împărăteasa ţine în mâna stângă “Pragmatica Sancţiune”, un decret ce îi dădea dreptul să conducă imperiul, ce devenea totodată indivizibil.
Voiam să vizitez Muzeul de Istorie a Artei. Întâmplarea a făcut să avem cel mai antipatic ghid întâlnit de mine. Când am văzut că vrea să intre în Muzeu, am luat brusc hotărîrea de a nu-mi strica ziua. Aşa am ajuns la Muzeul de Istorie Naturală, păzit în faţă de un elefănţel de bronz, cu urechile strălucitoare de la mângâierile vizitatorilor. Nu am rezistat să nu mă pozez şi eu cu domnia sa, aşa cum am făcut-o şi când am dat de statuia cam despuiată a Julietei, la Verona, într-o curte interioară, când nu m-am putut abţine să nu pun mâna unde nu trebuia şi la Luxemburg, sub un cerb de bronz bine dotat şi la Karlovi Vary, când am dat peste profitorul de Karl Marx. Ce apucături histrionice mă împing la astfel de gesturi pe care ţin neapărat să le şi imortalizez, nu prea înţeleg nici acum.
M-am gândit că muzeul o să fie un fel de Muzeul Antipa, din Piaţa Victoriei bucureşteană. Aşa şi era, un fel de, dar de zece ori mai mare. Am stat patru ore doar în sălile pline cu vitrine pline de cristale, toate clasificate, de fapt o colecţie de mineralogie sistematică, cu explicaţii şi mai ales cu indicarea locului de unde provin. Erau din toată lumea, din Australia, Noua Zeelandă, cele două Americi, Africa, Europa. Cam 80% din exponate, dacă nu şi mai mult proveneau din localităţi ale căror nume nemţesc nu îmi spunea nimic, dar dedesubt era specificat, Transsylvania. Cristale cu aur, argint, fier, niobiu, cupru, zinc, wolfram, cuarţ, în sute de variante de combinare ce-ţi desfătau ochiul dar te şi mirau. Toate astea sunt acum la noi în Ţară? Unde sunt? La Muzeul de Geologie de la Şosea nu poţi intra decât în “grup organizat”, aşa cum se face şi la Muzeul Cotroceni. Minţi luminate probabil vin şi te verifică dacă meriţi sau nu să vezi minunile din interior. Nu ştiu dacă se face şi dosar de cadre fiecărui potenţial vizitator, dosar vechi, dosar nou sau poate acum dosar nou nou.
Din când în când se mai face până şi o expoziţie cu vânzare de mărgele şi ineluşe, toate din cristale, de provenienţă necunoscută de către vânzători, dar fiind aceleaşi care se vând şi la Muzeul chihlimbarului din Colţi şi în Istambul, în Bazar, sunt precis din Brazilia, India şi Bangladeş, marii exportatori de astfel de manufacturi. În Munţii Apuseni, Muzeul Aurului din Brad a fost vândut … Centrului Ortodox Filocalia (COFB) cu doar 90.050 de lei. Aceasta după ce statul investise 5.000.000 de lei noi în clădire. Vânzarea a fost făcută de către Mininvest Deva, pentru a ieşi din faliment. Bineînţeles fără anunţarea Primăriei sau a Ministerului Culturii, ce de fapt aveau drept de preempţiune. Colecţia de aur nativ nu este clasificată şi nici nu are o valoare de inventar şi va ajunge probabil în aceeaşi proprietate ciudată.
După cele patru ore de curs de mineralogie, oricât de interesante au fost, eram frânt. Mai mult m-am plimbat pe lângă scheletele de dinozauri, la care un puşti se străduia cu tot dinadinsul să depisteze unde este capul şi unde este coada fiecăruia.
Un muzeu cu 22 milioane de exponate, evident nu toate expuse. Doar bănuiesc ce o fi prin subsoluri, stelaje, cutii cu minuni, care-şi aşteaptă cercetătorii ca prin bibliotecile Vaticanului. Cînd am ieşit se înserase. M-am aşezat să mă odihnesc pe o bancă de pe Ring, bulevardul circular construit pe fostele şanţuri şi ziduri de apărare ale cntrului Vienei, devenite complet inutile. Cu o hartă în faţă mi-am ales traseul către hotel. Nici nu aveam prea mult de mers, doar opt kilometri. Am mers vreo trei, după care am abandonat mersul acesta cu harta în mână, ca la un concurs de orientare turistică, am luat metroul pentru şase staţii, după care, pe ploaie şi aproape pe întuneric am ajuns la hotel. Erau să nu mă lase să intru, posibil să fi avut un aer cam de vagabond, dar au verificat într-un registru şi cu vădită părere de rău m-au lăsat să mă duc spre gararea de noapte. Am visat doar cristale, ce se intindeau din Apuseni până pe Burgring, mari, mari, din ce în ce mai mari. Şi în vârful fiecăruia era câte o clădire ce semăna cu Muzeul de Istorie Naturală. Iar jos de tot, chiar pe sub statuia Împărătesei era o intrare într-un metrou, cu două indicatoare Budapesta 4 ore, Bucureşti 48 de ore.

Viena, noiembrie 2008, Naturhistorisches Museum

Comments (1)

Sunteţi foarte simpatic Domnule ! Am citit cu multă plăcere notele de călătorie !
Sus steagul filateliei Româneşti !
Cu amiciţie filatelică ,
Andrei , Vatra Dornei