Kiev 1981 – Marea Lavră – Lavra Pecerska. Întâlnire

12 martie 2011

Kiev 1981 – Marea Lavră – Lavra Pecerska. Întâlnire

Kiev - Marea Lavră



1981. Mânăstirea Lavra Pecerska, Lavra Peşterilor, Marea Lavră a Kievului, întemeiată în 1051, este cea mai veche mânăstire rusească, organizată de un popă, Antonie după ce s-a întors de la Athos. Are 28 de hectare suprafaţă, pe care sunt construite 100 de mânăstiri, biserici şi acareturi, la suprafaţă şi în peşteri naturale îmbunătăţite de monahi. Biserica mare a fost distrusă într-un bombardament din cel de al doilea război mondial, mai rămăsese doar un turn şi un perete, dar a fost reconstruită. Acum sunt doar 15 biserici, în care se slujeşte pe rând. În catacombele Marii Lavre, nu ştiu cum fac şi iar mă rătăcesc de unul singur. Trec pe lângă mine grupuri, toate “organizate”, formate din cehi, polonezi, ruşi, nemţi chiar, dacă mai ţin bine minte, dar români nu găsesc, să fac şi eu o lipitură şi să reuşesc să ies de aici. Doar nişte mumii, care se ţineau foarte bine, puse sub sticlă, toate îmbrăcate în odăjdii, stăteau prin ungherele mai întunecate, luminate doar de candele. Nişte călugări ucrainieni făceau de planton, să nu le plece sfintele moaşte cu vreun grup. Mi se făcuse şi frig şi, sincer să fiu, mă şi plictisisem. Încep să bodogănesc nemulţumit.
- Bine, dar româneşte nu ştie nimeni?
- Ba cum să nu. Cu ce vă putem ajuta?
Era chiar unul din călugări, pe care îi credeam uvrainieni, care venise repede lângă mine şi-mi vorbea în şoaptă.
- Suntem mulţi români pe aici prin sfânta Lavră, dar vorbim doar rusă sau ucrainiană, ne e cam frică să vorbim româneşte.
- Dar de unde sunteţi?
- Din Chişinău, sunt de 5 ani pe aici. Am venit aici, la noi nu mai sunt mânăstiri. Şi acum trebuie să mă duc înapoi, nu vedeţi cum se uită după noi?




Bogdan Hmielnitzky

Mi-a arătat pe unde să ies şi am plecat fiecare unde avea sau unde nu avea treabă. Măcar aici cred că nu o ducea prea rău. Curgeau banii drept credincioşilor în lădiţele puse peste tot. Şi ruble din acelea de metal cu scalpul lui Lenin pe o parte, după care mă uitam mereu. Şi dacă românaşul nostru basarabean, ce nu avea nici un accent rusesc în vorbire, o fi rămas pe acolo, are şansa de a ajunge şi el mumie, acolo se păstrează uşor, nu trebuie nici măcar eviscerate cadavrele. Calcarul le ţine. Dacă îl puneau pe Lenin aici, cred că ar fi dus-o mai bine decât în Piaţa Roşie, cu transplanturi de piele în fiece an. Dar poate că românaşul din Marea Lavră s-o fi întors şi el în bucăţica de Românie de dincolo de Prut, jumătate de Moldovă şi aia sfârtecată de către fraţii noştri întru credinţa ortodoxă. Şi o fi acum stareţ pe la vreo mânăstire, neştiind de care mitropolie trebuie să ţină, cum o fi mai bine.
Şi mă gândeam la un moldovean de-al nostru, Duca Vodă îi spunea, cel ce fu şi hatman al Ucrainei. A fost de patru ori domnitor al Moldovei, între 1665-1666, 1668-1671, în anul 1672 a domnit 7 luni şi între 1678-1983, timp în care a pus biruri peste biruri, după care a fugit la tătari, peste Nistru, unde a fost capturat de către polonezi şi dus la Lvov, unde s-a liniştit de tot. Avea un talent deosebit în a depopula satele prin impozite mari, pe care nu s-a sfiit să le pună şi popilor, care fugeau şi ei, că de …
În 1679 începe negocieri în numele Rusiei cu Imperiul Otoman, dar ruşii îl bănuie de lipsă de loialitate şi îl retrag. Negocierile se încheie totuşi cu bine în anul 1681, prin intermediul hanului tătar al Crimeii. Teritoriile dintre Nistru şi Nipru sunt recunoscute ca fiind sub protectoratul otoman şi vor fi conduse chiar de către Gheorghe Duca, ce se intitulează “domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei” până în 1683. Atrage cu voie şi fără voie mai mulţi moldoveni în acest nou ţinut, care era şi înainte populat de ei.
Abia peste 260 de ani, între 1941 şi 1944, va mai ajunge Transnistria în custodia României unite, de astă dată.



Petru Movilă, mitropolit al Kievului 1596-1646

Un alt român, Petru Movilă, are chiar şi o statuie în Kiev, din bronz, stând pe un scaun confortabil. Dar tot de bronz. Fiu al lui Simion Movilă, care a domnit şi în Ţara Românescă, după moartea acestuia, ajunge până la urmă în Polonia, unde învaţă la Kiev şi Zemosč. Se călugăreşte la Lavra Pecerska şi câţiva ani mai târziu este ales egumen al mânăstirii. În 1631 înfiinţează un colegiu în Lavră, din care se va dezvolta Academia din Kiev. Recâştigă libertatea cultului ortodox pentru Mitropolia ortodoxă a Kievului, şi dreptul Bisericii Ortodoxe de a avea biserici, tipografii şi spitale, precum şi restituirea bisericilor ortodoxe din Kiev, care fuseseră trecute în gestiunea uniţilor.
În 1631 Petru Movilă va fi numit mitropolit „al Kievului, Haliciului şi a toată Rusia”
Multe dintre tipăriturile Kieviene au pe frontispiciu stema Movileştilor sau a celor două ţări române în care domniseră ai săi, iar el însuşi se intitula adesea „fiu de neam moldovean” sau „fiu al voievodului Ţării Moldovei”.
Moare în 1647 şi e înmormântat în biserica mare a mânăstirii Pecerska. În 1995 este admis ca sfânt de către Sinodul Bisericii Ortodoxe din Ucraina iar în 2010 şi de către ortodocşii români.
Cu toată frumuseţea Marii Lavre, aşa tunată cum este ea acum, şi cu toate amintirile despre tot felulde români ce-şi petrecură vieţile pe acolo, a doua oară nu mai m-aş duce prin peşterile ei.