Moscova 1981

14 martie 2011

Moscova 1981

Vasile Blajinul, cel cu opt cepe diferite

De la gară, cu un autobuz, un tur al centrului Moscovei, explicaţii asupra modului de a traversa o stradă şi apoi la culcare. Strada nu e aşa de uşor de trecut. Dacă vezi undeva o trecere de pietoni, nu te repezi ca fata la măritat, s-ar putea să te calce cine nu trebuie. Trebuie să te uiţi îndelung după botul maşinilor, căci ele sunt suverane, nu tu, un pieton oarecare. Au prioritate. Dacă te calcă, vine un miliţian, îi ia numărul, pe tine vin să te ia cu mătura şi cu făraşul şi gata. Este însă adevărat că peste tot sunt subtraversări, curate, cu magazine sau cu deviaţii care duc în magazine sau la staţiile de metrou. Aşa că merită să mai ocoleşti puţin şi să le foloseşti.

Pahod na Hotel

Cât despre hotel, de dacă veniţi în Bucureşti şi vă cazează la Urziceni, ce aţi spune? Drumul prin Moscova interesant, traversezi păduri, râuri molcome cu mesteceni pe maluri, cu vaci păscând şi uitându-se duse la câte o statuie a lui Lenin. Şi apare şi hotelul, cu dealuri de moloz în jur, nou nouţ, de vreo 20 de etaje, lifturi multe, restaurante şi magazine cu matrioşci de vânzare. La fiecare etaj, un birou mare tronează în mjlocul coridorului, lat să poţi trece cu tancul şi la el o coţofană bătrână şi rea, chelăreasa, adică tovarăşa cu cheile.
- Coton iesti?
Întrebare invariabilă.
- Iesti, iesti coton, ba şi bumbac iesti.
Chiloţi, prosoape, ciorapi, batiste, maieuri cu sau fără mânecă, curate mai mult sau mai puţin, tot ce a scăpat kievenilor, merge la baba de la Moscova. Totul e organizat. Aştepţi în cameră, apar două babe, îţi deschid geamantanele şi îţi triază boarfele. Tot ce nu este coton este asvârlit cu dispreţ înapoi. Cele de bumbac se pun pe sorturi. O rublă, două rubli, trei rubli, cinci rubli, zece rubli, douăzeci de rubli, asta pentru cei care mai aveau blugi. Nu-i mai aveam decât pe cei de pe mine. Baba încearcă fără succes însă, să mi-i scoată şi să-mi aducă alţii, sovietici. Revăd în minte scena din Kiev, cu devocica şi mă umflă râsul. Ajung să fiu dezbrăcat la Moscova de către o babă care-mi vrea blugii ca despăgubire de război? Baba se uită urât la mine, trage o înjurătură, dar aici am avut-o. Bagajul meu de cunoştinţe în domeniu este foarte bogat, nu bogat, doar m-am născut în cartierul Floresca, la şcoala Floreasca am învăţat de toate, iar o bună parte din copilărie mi-am petrecut-o cu colegii din Groapa Floresca. Îi fac un rezumat aşa de vreo două minute, care se termina cu … tvoi maţi. Asta ca să nu iasă din context, să rămână înţepenită acolo. Tace, nu se aştepta, dar nu are ce face. În fond acum toată lumea era mulţumită. Nu-mi trebuiau atâţia ciorapi, maieuri şi chiloţi. Îmi trebuiau denghi. Pentru ceva amintiri, altele decât cele de limbă hotelieră. Mai ales că aici ne-am putut spăla boarfele şi să le punem la uscat pe ţevile special amenajate în baie. Păi da, erau necesare, că dacă vine omul cu Transsiberianul, trebuie să-şi schimbe rufăria fină de cânepă ce stă scoarţă pe el.

Piaţa Roşie şi cu mine

A doua zi iar Pahod na Moscva. Suntem lăsaţi cât se poate mai aproape de centru, adică la doi kilometri de Piaţa Roşie, Красная площадь, Krasnaia ploşcead, pe malul celălalt al râului Moscova. În 1493 Ţarul Ivan al III-lea a hotărît demolarea bojdeucilor din lemn care existau pe acest loc şi care luau foc în fiece an. Locul a devenit un fel de Piaţa Mare a Moscovei, unde ba se spânzurau criminalii şi răzvrătiţii, ba se încoronau noii Ţari. Acum aici mai este încă Mausoleul lui Lenin, unde-ţi vine să-ţi verşi stomacul. Acesta este un fel de mastabă din granit de Carelia, la care pe atunci, în 1981, era coadă. Copii cu cravate roşii erau mânaţi încet, încet înăuntru, de parcă erau duşi la o scenă aztecă de sacrificiu. Am declarat că nu pot să stau în picioare atâta timp şi am preferat biserica sfântului Vasile Blajinul, cu cepele ei multicolore. Nu am putut intra nici aici, era o coadă imensă, se pare că şi alţii îl schimbaseră pe Lenin pentru ea. Înăuntru am intrat la GUM şi la ZUM, magazinele universale ce au ceva de bazar oriental.
Pe râu ar trebui să fie nişte muşinskie batonî, niscai vaporaşe să mergi de plăcere pe acolo, la umbra zidurilor roşii ale Kremlinului. Dar nu, nu erau decât nişte barje puturoase. Iar la umbra zidurilor dormeau doar nişte gheroi. Stalin era şi el pe acolo, dar nimeni nu a îndrăznit să ne arate unde.
Kremlinul fiind chiar alături, hai şi noi. Am aşteptat puţin să treacă nişte maşini mari şi negre, cu boşi înlăuntru şi gata, eram în cetate, acolo unde ar trebui să mai fie şi Tezaurul României, cel adus în 1916 şi lăsat în custodia de încredere a ruşilor. Dar tezaurul nu putea nici el să fie vizitat, era închis. Aşa că ne-am plimbat pe străzile şi aleile dintre biserici închise şi clădirea ca o cutie de pantofi a Sovietului Suprem.

Cel mai mare clopot, Clopotul Ţar, cu cea mai mare crăpătură

Nu se putea să nu vedem şi cele două embleme ale spiritului rusesc. Tunul Ţar şi Clopotul Ţar. Uriaşe amândouă şi complet nefolositoare. Tunul, construit în 1586, are 40 de tone, o ţeavă de 5 metri şi nu a funcţionat niciodată, construcţia fiind greşită. Dar este o operă de artă, mai ales prin reliefurile de pe el, un leu – Rusia – care învinge un şarpe – duşmanii Rusiei. Clopotul Ţar are 200 de tone, fiind cel mai mare din lume, dar la primul dangăt s-a spart. Ciobul de câteva tone este pus alături. Un predecesor de doar 130 de tone a fost construit la jumătatea secolului XVII, fiind distrus în incendiul care a ars Moscova în 1701.




Eu şi cu Tunul Ţar - scuzaţi-mi modestia

Am mers şi cu renumitul metrou, care nu ne-a făcut nici o impresie mai acătării. Nişte mozaicuri de concepţie sovietică, nişte statui pe care parcă le-a pierdut cineva. Oamenii din Moscova deosebit de amabili, mai ales tinerii. Şi trebuia să-i întrebi cum ajungi într-un anumit loc, hărţile şi indicatoarele fiind cam mute pentru noi.
Muzeul rus era foarte interesant, plin de ghipsuri pentru şcoală, dar nu pentru mine. În Muzeul Puşkin, se spune din surse că ar fi cazată şi comoara descoperită de către Heinrich Schliemann la Troia şi luată ca amintire de către gheroii eliberatori dintr-un buncăr de sub Grădina zoologică, aparţinând de Muzeul regal din Berlin.

Din Moscova am plecat seara, cu un tren ce nu oprea până în Leningrad. Am vrut să stau treaz, să văd dacă este adevărat că linia face o cotitură curioasă, pe un drum drept, acolo unde Ţarul, când a trasat cu o riglă proiectul liniei ferate, a dat cu creionul peste propriul deget. Dar nu am reuşit să nu adorm.